Sărbătoarea celei de-a 40-a ediţii a întâlnirii colecţionarilor de insigne din România
Prof. Tiberiu Kelemen, Preşedinte A.C.I.R. Iunie 2014
Punctarea prin diverse metode, între care şi apariţii în media scrisă sau vorbită, a unor aniversări a devenit un fapt obişnuit. Este în schimb deosebit de dificil ca, după numeroasele ediţii ale întâlnirilor care au prilejuit apariţia unor înscrisuri şi a unui volum care tratează detaliat subiectul să mai găseşti elemente de noutate.
Vom încerca totuşi, axându-ne mai mult pe cele petrecute la prima întâlnire, care a avut loc la Petroşani, să redăm momente mai puţin cunoscute care au pigmentat întâlnirile noastre şi să facem unele rectificări funcţie de documentele noi pe care le-am găsit în ultima perioadă. Între pionierii insignografiei existau legături în cadrul cărora se făceau schimburi de insigne direct sau prin corespondenţă. Din când în când, la întâlnirile numismaţilor, câte un colecţionar de monede, bancnote sau medalii aducea şi câteva insigne. Privite cu indulgenţă, primite uneori cu răceală, micile simboluri metalice au început să fie tot mai îndrăgite. Ele se impuneau prin forţa lor de exprimare, prin claritatea mesajului transmis, frumuseţea coloritului şi estetica formelor.
După momentul 1968 de la Casa Centrală a Armatei Bucureşti (actual Cercul Militar Naţional), cu toate încercările col (r) Dogaru Ioan de a închega o mişcare insignografică prin organizarea unei expoziţii itinerante de insigne pe traseul Braşov – Iaşi – Bacău – Constanţa şi din nou la Bucureşti, nu au apărut rezultatele scontate imediate, cum şi-ar fi dorit autorul manifestărilor. A trebuit să urmeze şapte ani cu numeroase discuţii şi întâlniri în care au fost implicaţi Milovan Pavel (Timişoara), col (r) Dogaru Ioan (Bucureşti) şi Dula Aurel (Petroşani), care au condus la ideea că o întâlnire între colecţionari cunoscuţi şi alţii despre care nu se ştia nimic ar fi fost benefică mişcării insignografice din România. Poate un factor decisiv în luarea unei hotărâri a fost creat de efervescenţa primei participări româneşti le o întâlnire internaţională a colecţionarilor de insigne, care a avut loc la Bratislava în martie 1975 (ing. Dula Aurel). Din lipsa unei informaţii exacte, în volumul „Patru decenii de insignografie românească, 1968-2008” autorii Tiberiu Kelemen şi Dumitru Puşcaşu, apare eronată data primei participări ca fiind în 4 octombrie 1980 – Regensburg (R.F.Germania), tot ing. Dula Aurel. Pasiunea mocnea, dorindu-se punerea în valoare prin acţiuni specifice, de amploare, a apropierii între colegii de pasiune sau, cum s-ar spune, lipsea scânteia care să aprindă focul. Cei mai hotărâţi şi mai pregătiţi în acest sens s-au dovedit a fi membrii primei secţii numismatice a Societatea Numismatică Română (S.N.R.), respectiv cei din Petroşani. Deşi puţini şi oarecum izolaţi geogafic, cu posibilităţi mult reduse de rulaj al materialului de schimb decât ceilalţi colecţionari din marile centre din ţară, insignografii din oraşul de la poalele Parângului au dovedit că prin hotărâre, iniţiativă, muncă şi perseverenţă pot devansa în activitatea îndrăgită centre numismatice cu potenţial specific mai ridicat. Ei nu s-au sfiit să facă primul pas într-un domeniu cultural aproape necunoscut, asumându-şi riscul deschizătorilor de drum, dar beneficiul adus de desfăşurarea ulterioară cu deplin succes a întâlnirilor a demonstrat justeţea orientării şi intuiţiei colecţionarilor din oraşul cărbunelui!
Astfel, după minuţioase pregătiri, în zilele de 2-3 august 1975 a debutat la Petroşani o manifestare care, nici în cele mai îndrăzneţe vise ale organizatorilor nu ar fi putut dăinui fără întrerupere patruzeci de ediţii. La momentul inaugural au răspuns prezent colecţionari din Bucureşti, Craiova, Tg. Mureş, Timişoara, Bistriţa-Năsăud, Arad, respectiv Petroşani, celor 35 de colegi din România alăturându-li-se şi doi colegi – membri ai Clubului INTER-Bratislava, din fosta Cehoslovacie. Dintre aceştia au expus 21 de participanţi, 87 de panouri de cele mai diferite forme şi mărimi, însumând 5.247 de insigne (în medie 60 de piese pe panou). Au existat şi panouri micuţe având câteva insigne, dar col (r) Dogaru Ioan a adus două panouri având peste un metru lungime şi greutatea pe măsură. Au fost şi două participări de marcă: dr. Popovici Micipsa din partea S.N.R. şi un delegat al Monetăriei Statului – Dobrescu Nicolae – preşedintele Comitetului Sindicatului. Cei doi oaspeţi au promis foarte multe, lucru de care am fost deosebit de încântaţi la momentul respectiv dar, spre deziluzia noastră ulterioară, cele promise au rămas numai în amintirea noastră! Reacţia publicului, mult mai numeros decât ne-am fi aşteptat, a fost împărţită: unii au fost încântaţi de cele văzute în cadrul expoziţiei – prima de acest fel în Petroşani – iar alţii au fost surprinşi de cele auzite în cadrul sesiunii de comunicări, întrebând cum se poate vorbi atâtea despre o insignă mai mică decât o unghie? Câteva păreri despre prima întâlnire a colecţionarilor de insigne din România ne parvin spicuind din „Cartea de impresii” al manifestării: - „Mi-au rămas în memorie delicatele figuri purtând în ele speranţele unor oameni, exploziile de bucurie ale visurilor împlinite şi marcate în timp prin insigne. Admir la colecţionari puterea unei pasiuni statornice, a unei iubiri născute întâmplător şi păstrate peste ani...” (Maria Şerban – redactor la Ziarul „Steagul Roşu” –Petroşani). - „Mărturisesc că am invidiat întotdeuna calităţile ca: voinţa, preocuparea permanentă pentru atingerea unui ţel, ordinea şi uneori sacrificiul pe care unii oameni îl fac pentru a realiza ceva, puterea de a face acest sacrificiu despre care vorbeam. Cele văzute astăzi demonstrează incontestabil că dumnea-voastră, colecţionarii de insigne, aveţi toate aceste calităţi”. (Liana Molnar – Radioteleviziunea Română Bucureşti). - „Plec acasă de la această primă consfătuire a insignografilor din ţara noastră cu sufletul plin de impresii plăcute şi de neuitat. Cu astfel de oameni, ca aceia pe care i-am cunoscut azi, destinele insignografiei româneşti sunt pe mâini bune şi viitorul ei – de ştiinţă auxiliară a istoriei – este asigurat” (col. dr. Marinescu Ioan – Craiova).
Drumul a fost deschis şi primul pas făcut, iar ceea ce este mai important, s-a stabilit că şi pasul al doilea urma să fie făcut la Timişoara. Au urmat apariţiile unor manifestări de mai mică amploare în localităţi din ţară, având o tematică bine stabilită şi care au fost denumite întâlniri de schimb, expoziţii, burse, târguri, manifestări care au funcţionat în afara întâlnirilor anuale. Oricare ar fi fost denumirea manifestărilor, noi ne-am bucurat de ele pentru faptul că ne puteam întâlni la Arad, Ploieşti, Târgu Secuiesc, Odorheiu Secuiesc, Deva, Botoşani sau Timişoara, unde puteam achiziţiona piese pentru îmbogăţirea colecţiilor personale. Astfel la 1 mai 1981 debutează „EXPO BANATICA” la Timişoara – o manifestare însoţită de expoziţie, dar în cadrul căreia nu a fost emisă nicio insignă (însemnul mult aşteptat şi apreciat de colecţionari). În acelaşi an, la 5 septembrie are loc prima ediţie a întâlnirii de schimb de la Arad care, la ediţia inaugurală şi următoarele trei a avut insignă proprie, dar nu a fost însoţită de expoziţie. După o muncă intensă a celui care a fost colegul nostru Manu Nicolae este realizată în 26 iunie 1982 „EXPO FOTBAL” Ploieşti – o întâlnire, care aşa cum arată numele, era însoţită de o expoziţie tematică – fotbal – şi insigna care a marcat evenimentul. La Târgu Secuiesc a existat o situaţie specială deoarece aici nu există o secţie numismatică, iar expoziţia de insigne a fost rodul muncii unui singur coleg – Beke Ernö, care i-a coordonat pe puţinii colecţionari din zonă. Expoziţia având cele mai diverse tematici, a avut ediţia inaugurală la data de 29 septembrie 1984, iar ca simbol – cu fiecare ediţie a fost emisă o plachetă din porţelan. A urmat în 5 august 1985 prima ediţie a unei frumoase acţiuni – „EXPO MINERIT” Deva, având insignă proprie, expoziţie tematică în domeniul industriei miniere şi câte o scurtă sesiune de comunicări care alături de afişele pictate manual de Gyenge Julius şi programele-catalog, a fost cea mai complexă manifestare. La Odorheiu Secuiesc, în 4 octombrie 1986 s-a desfăşurat o interesantă expoziţie de insigne axată pe actualitatea sportivă. La fiecare manifestare participanţii au primit din partea gazdelor plachete confecţionate la Întreprinderea de Matriţe şi Piese Turnate din localitate şi frumoase vaze din ceramică de Corund. Deoarece la Petroşani a avut loc prima întâlnire a colecţionarilor de insigne, nu am vrut să rămânem mai prejos, dorind să avem şi în Valea Jiului o expoziţie tematică proprie şi astfel, la 30 mai 1987 intră în peisajul manifestărilor insignografice EXPO „Turism, sporturi de iarnă, vânătoare”. Patru din cele şapte ediţii câte au avut loc au polarizat atenţia unui număr important de colecţionari şi au avut insignă proprie. Expoziţia s-a contopit cu cea a colecţionarilor de insigne, deoarece nu am avut forţa necesară să continuăm organizarea anuală a două manifestări distincte, cu toate implicaţiile financiare pe care o acţiune de acest fel le impunea. S-a încercat, în 18 octombrie 2002, o reînviere a expoziţiei tematice în cauză, la care au participat numai colecţionari din Valea Jiului, respectiv în 21 iunie 2005 la Vulcan în cadrul „Nedeii Vulcănene”, dar se poate afirma cu obiectivitate că cele două ediţii prin care am încercat reluarea manifestărilor nu s-au ridicat la înălţimea celor precedente. O ultimă manifestare care s-a impus a fost Salonul de toamnă al colecţionarilor de insigne de la Botoşani. Manifestarea a fost însoţită de o bogată şi valoroasă expoziţie susţinută de colecţionarii botoşăneni şi cei din zonele limitrofe. Salonul nu a avut insignă proprie. Toate manifestările şi-au încheiat activitatea după 1990, locul lor fiind luat treptat de târguri ca cel de la Braşov, Deva, Timişoara sau Bucureşti. Am încercat şi la Petroşani organizarea unui asemenea târg dar, după patru ediţii, cu toate condiţiile deosebite oferite participaţilor, am renunţat la ele din cauza lipsei de interes a colegilor din Valea Jiului. La aceste târguri insigna are o prezenţă tot mai nesemnificativă şi nu se regăseşte printre pseudo-antichităţi, cartele de telefon, ilustrate şi materiale filatelice, deci undeva s-a pierdut esenţa acţiunilor tradiţionale.
Colecţionarii mai în vârstă, puţin câţi mai suntem, regretă ceea ce a fost „EXPO MINERIT” Deva, „EXPO FOTBAL” Ploieşti sau întâlnirile de schimb – numai de insigne - ca cele de la Şcoala Sportivă „Gloria” în contrast cu elegantul „Hobby shop” de la Hotel „Intercontinental” din Arad. Nu suntem împotriva târgurilor sau a achiziţiilor făcute la „târgul de vechituri”, dar noi am luat de la străini numai anumite aspecte, la ei funcţionând şi acum bursele specializate chiar pe anumite tematici din insignografie: fotbal, vânătoare sau olimpiade.
Manifestările anuale au purtat de-a lungul timpului diverse denumiri: din 1975 – 1992 s-au numit „Întâlniri”; în perioada 1993 – 2008 am avut „Reuniuni”, iar din 2009 au fost ridicate la nivel de „Congrese”. În Valea Jiului au avut loc până în prezent 23 de asemenea manifestări, urmând ca cea de-a 24-a să aibă loc tot în Vale. Este foarte dificil să comprimăm în câteva pagini o activitate care s-a derulat neîntrerupt patruzeci de ediţii, mai ales dacă vrem să atingem doar tangenţial unele manifestări care au avut loc într-o perioadă mai lungă sau mai scurtă în diverse centre din ţară. Principalul deziderat îl constituie faptul că, deşi condiţiile s-au schimbat radical după 1990 şi nu mai suferă comparaţie cu ceea ce avem astăzi, întâlnirea anuală continuă, iar noi ne putem bucura de fiecare dată când ne revedem, expunem ultimele achiziţii deoarece, dacă în trecut insignele erau produse numai la Monetăria Statului sau la „Arădeanca”, acum au apărut numeroase firme de profil în aproape toate oraşele mari din ţară şi nu le putem cuprinde pe toate, respectiv facem planuri pe viitor ca tot ceea ce am realizat până acum să nu se piardă.